Proiect IE

Proiectul de semestru la IE a constat în realizarea, în echipă, a unui site web care să prezinte activitatea unei firme / unui grup fictiv care îşi desfăşoară activitate în domeniul interfeţelor web. Până aici, simplu. Partea interesantă a fost că proiectul urma să fie punctat nu doar în funcţie de cum arată / cum satisface cerinţele punctuale, dar şi în funcţie de ce trafic web atrage, şi pe ce poziţie se află pe Google la o căutare după „interfeţe web”.

Cred că e în spiritul general al tipului de oameni care merg la genul ăsta de facultăţi (şi NU sunt legume) să se bage în competiţii (ştiu, sunt multe legume). Şi cum competiţia s-a prezentat singură de data asta, concurenţii n-au stat pe gânduri. Cam în acelaşi timp în care ne era prezentată tema de proiect, interfeteweb.com a fost cumpărat de unul din colegi. În următoarele două săptămâni, cei care s-au chiar interesat de proiect au vânat rapid cele mai multe domenii ieftine de cumpărat cu cuvintele interfete şi web. Noi, deşi eram relativ conştienţi de bătălia ce se dă, ne-am mişcat un pic mai târziu, dar am avut decizia şi banii să cumpărăm interfete-web.eu cât timp mai era liber.

Din păcate, pentru că am ales (nu ştiu de ce) să trecem printr-o firmă din România în loc să plătim live pe net cu cardu la cineva, deşi făcusem rezervarea, cineva mai ager a şi plătit înainte să putem noi să confirmăm ceva, deci am rămas fără domeniu aşa, la mustaţă (până la urmă am aflat că echipa lui Bogdan Zaharia a fost cea care ne-a luat domeniul). Evident, asta a însemnat recurgerea la soluţii de criză, şi astfel s-a născut interfete-web-beton.eu.

Ce a fost foarte ok pentru noi, care suntem crescuţi în proasta mentalitate de „totul se face în ultima clipă posibilă în care se poate face, sau chiar şi mai târziu” a fost că proiectul a impus nişte etape, ceea ce a însemnat că a trebuit să fim mai organizaţi. Pe lângă site, trebuia să întreţinem şi un blog, şi să postăm şi acolo, dar să scriem şi articole pe site, ca să generăm trafic. Soluţia pe care am găsit-o a fost să folosim Google Data API şi sa punem pe site dinamic toate chestiile ce le-am postat pe blog (şi cu ocazia asta am observat şi eu una alta despre Google Data API).

Ne-am promovat site-ul prin statusuri de messenger, şi se pare că avem muuulţi prieteni pentru că am avut foarte multe vizite. O vreme, chiar şi Google ne-a plăcut, chiar şi cu concurenţa puternică a unor colegi mai „strong”, eram undeva pe pagina 2, dar chiar înainte de prezentare am ajuns undeva pe poziţia 168 (nici noi nu ştim de ce).

Mai multe informaţii despre rezultatele proiectului sunt în prezentarea pe care am susţinut-o (cu mai mult succes ca cea de la CI), şi, evident, pe site.

hm2