Astăzi am făcut împreună cu Alex o introducere în ZigBee, pentru aceeași (cinci :P) studenți de la modulul de master AII, în aceeași formulă, Alex cu protocoale și eu cu topologie.
Documentarea pentru prezentare a mers ceva mai bine decât la Bluetooth, parțial pentru că documentația este mai centralizată și suita de protocoale mai simplă, și parțial pentru că am luat-o ceva mai din timp. Acum ceva ani, pentru cursul de CN al domnului profesor Adrian Petrescu am făcut un referat despre ce însemna ZigBee atunci. Atunci nu mi-am dat seama de potențialul major pe care îl are ZigBee în multele mele idei legate de automatizarea caselor, dar acum sunt chiar nerăbdător să mă joc și eu un pic cu modulele ce le avem în laborator, și, de ce nu, să îmi pun câte ceva prin casă :)
Din nou, pentru uzul maselor ;), atașez prezentarea: