De anul trecut le-am promis eXploratorilor de la Alba că încercăm să facem o ieșire la Vf. Omu. După ce am ieșit cu patrula la Râmeț, și ne-am mișcat bine și ne-am activat pentru o vară fantastică, am găsit ideal weekend-ul trecut pentru ieșirea asta.
Costurile ieșirii au fost însă prohibitive pentru mulți eXplo, care au preferat (pe bună dreptate) să strângă banii pentru Provocarea Zamolxe, care începe săpămâna asta. Într-un final, ne-am strâns 7 : Mike Cetean și Bogdan Florea, de la eXplo, Cătă Răzăilă, Ștefana, Niculaie, Mihaela și subsemnatul. Singura variantă care avea sens cu mijloacele de transport existente a fost una în care Mihaela și cu mine mergeam la Brașov, stăteam câteva ore acolo, și luam același tren cu care venea restul găștii dinspre Alba ca să ajungem în jur de 5AM la Bușteni.
Decizia pentru varianta asta am luat-o pe la ora 20, așa că nici n-am apucat să mănânc acasă, sau să cumpăr ceva de mâncare: am ajuns, am scos laptopul, am băgat sacul de dormit, am făcut un duș scurt și am plecat la gară.
Obiectivul nostru a fost să ajungem cât mai departe și, mai ales, cât mai sus, înainte să ne pleznească soarele „ăla tare”. Am plecat voioși pe Jepii Mici, pe sub telecabină, care este cel mai rapid traseu Bușteni – platoul Bucegilor. Urcarea este întotdeauna spectaculoasă, în doar câțiva kilometri (distanță) urci mai bine de 1000 de metri diferență de nivel, și treci prin toate tipurile de vegetație – foioase, apoi conifere, și de la 1800 încolo gol alpin.
Am mers în relativă liniște, și traseul nu era prea populat la ora aia, așa că am avut ocazia să vedem și mai multe capre negre – inclusiv cu iezi :)
Urcarea e destul de solicitantă și cred că lucrul cel mai obositor e că pornește dintr-o dată, nu apuci să-ți intri în ritm, și nu te mai lasă până sus la Caraiman. Eu mă simțeam în formă la plecare, cu ceva exercițiu fizic din weekendurile anterioare, dar cele 10 ore pe zi la servici și-au spus cuvântul și am scos limba de-un cot înainte să ieșim din pădure. Mai pe ultima porțiune măturam deja cu ea pe jos …
Sus la Cabana Caraiman am profitat de briza ce vine de pe vale și am luat toți somn (din surse credibile, se pare ca am dormit undeva la două ore), la soare – apoi am continuat către Cabana Babele. Vremea a fost splendidă, nicio urmă de nor, dar foarte foarte cald. Chiar și pe Jepii Mici, și peste tot pe platou, se simțea lipsa ploilor din ultimul timp. Cascadele și pâraiele secate, chiar și la Babele singura apă disponibilă pentru băut era apa îmbuteliată.
La Babele e ca pe bulevard. Telecabina e la 100 de metri și poteca e plină ochi de pantofari veniți să vadă Sfinxu și Babele. După o ascensiune prin sălbăticie, capre negre și vârfuri de stâncă peisajul a devenit dintr-o dată foarte deprimant. Ca să ne mai revenim, am început să dăm note oamenilor care treceau pe bulevard. De la 0 la 10, cu cât mai mari șansele de a suferi fracturi de membre și alte oase cu echipamentul curent în dotare, cu atât mai mare nota. Deși media s-a situat undeva un jurul lui 7, highlight-urile pauzei au fost două 8.5 : sandale fine, cu platformă.
Adăugându-ne la lungul șir de porcus turisticus care face (mai mult din orgoliu personal, presupun) drumul spre Monumentul Eroilor (cunoscut popular ca și Crucea de pe Caraiman), am ajuns aproape de vârful Caraiman (unde am văzut și câteva flori de colț – în premieră cred, pentru mine), apoi, după un vot democratic s-a decis să coborâm și până la Cruce.
Nu mi-o părut chiar rău că am pierdut la vot. Locul este foarte frumos și peisajele sunt spectaculoase. Oamenii care se strâng acolo, mai puțin spectaculoși. Am făcut un popas și o poză, ne-am mai revenit, și ne-am continuat drumul, urcând pieptiș înapoi sus pe Vf. Caraiman, apoi, ocolind vârful și releul de la Coștila, încet încet, pe înserate, am ajuns la ultima secțiune de traseu înainte de Vf. Omu.
Aici băieții au ochit un mic izvor din stâncă, și, cu puțină creativitate cercetășească, ne-am făcut plinul de apă pentru toată excursia (și eu am mai recuperat jumătate de oră de somn).
Am ajuns la Omu înainte să apună soarele, și am stat jumatate de oră tolăniți în iarbă la 2500. Am profitat de temperaturile mai suportabile și am băgat ceva și la ghiozdan, apoi am savurat câteva căni de vin fiert cu marele maestru al bancurilor în ceas de seară, Cătă :)
Nu cred că era mai târziu de 22.30 când oboseala, frigul și, chiar dacă eram ascunși după cabană, vântul ne-au trimis la somn. În dormitorul comun era o căldură fantastică și o oarecare înghesuială, unii mai și sforăiau (nesimțiții! :P) așa că fiecare a dormit cât și cum a putut. Trezirea s-a dat la 6, ca să putem pleca pe răcoare, și ne-am început coborârea pe Valea Cerbului înainte de ora 7.
Valea Cerbului e o treabă fantastică – nu cred că o să fiu convins ușor să fac tura inversă și să sui pe-acolo. O coborâre directă, pe o vale strâmtă, pe un marcaj deficitar (bine, nu prea ai cum să greșești direcția generală, dar drumul facil da), tooooot la vale. După ce-am ajuns la pădure, panta a devenit ceva mai prietenoasă, dar și destul de plicticoasă – cred că o bicicletă s-ar fi dovedit extrem de binevenită pe-acolo.
Pe la 11 am ajuns în Bușteni, și am prins un tren de pe la 1 eram deja în Brașov. Am dat un checkin la KFC (unde au o budă sigură și aer condiționat), dar n-a fost rost să conving gașca să ne plimbăm prin Brașov pe cele 35+ de grade de afară. Am mers pe Strada Sforii, la o gelaterie de tipul all you can eat, și într-un final la umbra pentru un Radler – după care fiecare înapoi pe drumul lui, către căși.
Vineri noaptea, când ne-am plimbat prin centrul vechi, și am văzut că în piața mare este un centru de informare turistică. Când ne-am întors, duminică, am lăsat gașca la KFC și am mers să văd dacă pot primi niște sfaturi despre ce putem vedea în cele 3 ore pe care le aveam – atâta că la Brașov centrul de informare turistică este închis duminica. Mi se pare o mișcare cel puțin neinspirată, având în vedere că muzeul care operează în exact aceeași clădire este deschis! Bine că au deschis în timpul săptămânii :)
Mai multe poze sunt la mine pe Facebook, și, pentru că mi s-a atras atenția că nu toată lumea e prietenă cu mine pe Facebook, sau poate nici mărcar nu folosesc Facebook, pe Picasa.