Fost-am în Padiș

Ieri seară m-am întors din Padiș, unde am fost, după cum scriam acum câteva zile, să dau o mână de ajutor la pregătirea campului Scoutland 2009. Am plecat la 5:30 AM din Alba, cu Rareș, și am ajuns în Padiș, la Glăvoi mai exact, pe la ora 12. Era ceva popor acolo, mai mulți decât speram să fie, dar cu mult mai puțini decât ar fi putut fi folosiți :)

În prima zi am săpat. Și am săpat. Și am săpat. Am săpat 4 oameni la o groapă de 5m x 60 de cm x 50 de cm. Le-am spus că dacă cei (maxim) 150 de participanți în camp reușesc să umple buda aia înainte de finalul campului, mă întorc și sap eu înca una singur :) (parcă văd că în doua zile tre să mă întorc la ei să mai sap :P). Joi a fost și singura seară în care am stat la foc și am cântat.

Vineri am primit trezirea la 10, să mergem după lemne. Luați direct din sacu de dormit și puși în mașină, nu ne-am prea prins noi ce se întâmplă când păduraru ne-a oprit la un loc unde drumul fusese luat de apă cu câteva luni înainte. Numa după ce a apărut tractoru cu niște lemnoace care nu aveau legătură cu ce aveam noi nevoie am început să ne prindem că trebuia reparat drumu :) Așa că, după ce am fost gropari o zi, am lucrat și la „drumuri și poduri” câteva ore.

Am primit lemne de la pădurar, am mai făcut rost de o tură de lemne din pădure, le-am transportat și pe alea în camp. Apoi, am construit catargul, suspendat în 3 puncte, și ne-am chinuit până a venit seara să-l ridicăm și să-l ancorăm pe poziție. Având în vedere că timpul era scurt și mâna de lucru puțină, am decis să lucrăm, la lumina unui reflector alimentat de generator și noaptea. Dacă la căderea serii aveam doar groapa săpată cu o zi înainte, pe la ora 2:30 AM aveam o structură solidă pentru budă.

Sâmbătă dimineața am terminat structura de rezistență pentru budă, placajele pe care se stă, și fetele au montat foliile de jur împrejur și ușile. Sâmbătă a mai fost nevoie de o tură de lemne de construcții, așa că am mai umplut odata mașina lui Alex cu lemne. Cât a mai fost lumină am lucrat la turnul de apă, și la frigiderul pentru mâncare (o groapă de 1 x 1 x 1 e mult mai greu de obținut decât s-ar părea :P). Seara, ne-am dat seama că turnul de apă este prea jos, așa că Iulian a sugerat să clădim un trepied peste structura existentă, care să fie bătut în piroane sus.

Cu lumină generator-powered am construit și structura de rezistență pentru cele 6 dușuri, și apoi am încercat, împreună cu băieții de la MASH, să punem sus trepiedul pe turnul cu apă. După jumătate de oră de planuri, și altă jumătate de oră de tentative eșuate, am renunțat. Duminică dimineața când m-am trezit, Iulian pusese deja trepiedul sus, după ce-l scurtase totuși în prealabil. Duminică începând cu ora 10, au început să vină deja copii. Ai noștri au ajuns undeva pe la ora 3, pe o ploaie de-aia a la Padiș.

Seara a fost deschiderea oficială a campului, cu poveste și ridicarea steagurilor, și a ieșit foarte OK. Luni, adică ieri, noi ne-am luat la revedere, și ne-am îndreptat spre Arieșeni, de unde tatăl Nicilor ne-a adus acasă pentru că autobuzul de Arieșeni funcționează cum vrea el.

Le urez succes temerarilor noștri, dar și liderilor din echipa de organizare a ScoutLand 2009, și aștept cu nerăbdare poze după sosirea acasă :).

Avem și dovezi, de la Nico și de la mine.

3 comentarii la „Fost-am în Padiș”

  1. salut! am o intrebare : in ce perioada ati fost in Padis mai exact?
    caci si noi, oradenii de la CSO am fost in Padis, dar la cabana, in perioada 31 iulie – 8 august. Ne-am intalnit si cu o grupa de la Iasi, tot Cercetasii Romaniei.

    foarte tare camp ati avut si voi ( din poze ) :D

    1. Temerarii erau încântați. Au mai avut și puncte negative, ca toți copii :), dar în principiu ziceau că a fost ok. Campul de CL a ieșit binișor, câte un pic din tot ce trebuie :)

Dă-i un răspuns lui Bogdan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.