Harta Amazoniei și idei pentru așezarea unui camp de centru local

Zilele astea mi-am propus să fac o reprezentare schematică a campului nostru, și pentru că tot am făcut desenul ăsta, m-am gândit să împărtășesc cu voi câteva din deciziile pe care le-am luat în organizarea în spațiu a campului nostru și argumentele din spatele lor, poate pot fi cuiva utile în organizarea propriilor campuri. Continuă să citești Harta Amazoniei și idei pentru așezarea unui camp de centru local

Pre-amazonienii: un wide-game

Am descoperit despre mine că îmi place tare mult să spun povești. Nu sunt nici școlit, nici neapărat foarte priceput la asta, dar este unul din lucrurile pe care le fac cu plăcere și câteodată rezultatul e foarte fain.

Nu știu daca asta-mi vine de la cercetași, unde cadrul simbolic este folosit ca element central a metodei de educație specifice cercetășiei ca și context pentru orice activitate, sau mi-am dezvoltat afinitatea asta și din alte locuri. Cert este că de câțiva ani contribui la poveștile care dau de fiecare dată alt înțeles campurilor, jocurilor și activităților noastre.

În fiecare camp de Centru Local avem timp alocat special pentru un wide-game. Am scris despre jocurile astea în detaliu aici dar ca rezumat, sunt niște instrumente foarte bune pentru a aduce laolaltă ramurile de vârstă diferite (variație mare de vârstă, de la 7 la 24+ de ani) și un context de creștere bun pentru mai toate ariile de dezvoltare – de la fizic (pentru că se fuge, de-aia-i wide) la intelectual (pentru că e nevoie de strategie) și la social (pentru că e nevoie de comunicare și muncă de echipă). Continuă să citești Pre-amazonienii: un wide-game