București Quest 2012 – de pe partea cealaltă

De câțiva ani încerc, dacă sunt în București, să dau o mână de ajutor Staff-ului BQ (care anul ăsta au fost drăguți și mi-au făcut inclusiv ecuson de Staff, chiar dacă n-am prea făcut eu mare lucru). Și pe partea asta a fost o experiență interesantă, și cu câteva concluzii atât pe partea sentimentală, cât și pe partea practică.

Nu o să-i enumăr aici (pentru că întotdeauna riști să uiți pe cineva din greșeală :P), dar aș vrea să le mulțumesc tuturor celor din staff-ul BQ2012 pentru o experiență interesantă, pentru efort și pentru că m-au considerat membru în echipa lor deși nu am depus nicio firmitură din efortul și munca pe care le-au depus ei pentru succesul evenimentului. Felicitări!

Am văzut evenimentul ăsta crescând în ultimii ani – și oamenii care se ocupă de organizarea lui odată cu el – lideri și eXploratori. Este evident, și știm și de la UP, că atunci când ai continuitate în echipă e mult mai ușor să construiești și să folosești experiența evenimentelor trecute. Lucrul ăsta s-a văzut foarte bine în echipa BQ – cei mai mulți din membrii staff-ului, inclusiv eXplo, aveau cel puțin un BQ sub centură. Continuă să citești București Quest 2012 – de pe partea cealaltă

Cu albanezii la Battle of the Bands

Am fost weekend-ul trecut din nou, la București Quest, în mai multe posturi: de lider de eXploratori de la Alba Iulia, de mână de lucru în echipa administrativă, dar și ca lider voluntar la nivel național al ONCR. Cele trei personalități diferite ale mele au scris, deci, fiecare câte o poveste :) – prima, mai jos.

Am avut o patrulă magnifică de la Alba Iulia – integrată perfect în cadrul simbolic: Highway to Ardeal (yeah!), cu Raluca, Geo, Bianca, Bogdan, Paul Șerban, Paul Mantea, Manase, Rareș și Andrei – însoțiți de Ștefana (și pe alocuri de mine) – a fost o experiență interesantă, o ocazie de experiențe noi de viață pentru mine – și cred că și pentru ei :) Continuă să citești Cu albanezii la Battle of the Bands