Am luat-o la rând cu aventurile din ultimele săptămâni, care au fost așa de multe și de intense că nu am mai prins timp liber în weekenduri să și scriu. Acum două săptămâni am plecat spre casă, în primul rând pentru că plănuisem o ieșire de o zi cu patrula de eXplo de care mă ocup – Powerpuff Girls & Mojo Jojo – la Cheile Râmețului, dar și pentru că în grădină la Alba este considerabil mai bine decât între betoane în Militari.
În gară, la automatul de bilete, am decis să merg la Cluj de dimineață, pentru o întâlnire tete-a-tete cu bunul meu prieten Cristi Moldovan, ca să stabilim ultimele detalii ale unei acțiuni comune, care urmează să devină publică (și aici) în viitorul apropiat. După discuția matinală cu Cristi, un scurt trip până la Decathlon și înapoi cu linia 24barat (care îmi e acum la fel de familiară ca și 336-le din București) și o limonadă în Piața Muzeului cu Pătrat, am reușit să plec la Alba.
N-am ajuns bine că am nimerit într-o întâlnire, la noi sub nuc, cu o gașcă veselă de eXploratori care au răspuns pozitiv la provocarea de a face un documentar pentru concursul Fundației Dan Voiculescu cu National Geographic Learning. (ulterior au și făcut documentarul, și e foarte mișto, o să-l publicăm pe site când o sa se finalizeze competiția). Din întâlnirea cu eXplo, am trecut la mici experimente cu roțile, motoarele și controllere-le ce le-am adus de la București pentru proiectul nostru cu robotul autonom (despre care voi scrie aici, că n-am reușit încă …).
Fericita coincidență a zilei călduroase, libere, și acasă cu ziua de naștere a tânărului Cozma, a umplut restul dupămesei, a serii și a orelor de către dimineață, cu grătar și un pahar de vorbă, tot sub nuc.
Ținta oficială a weekendului, excursia la Cheile Râmețului, trebuia să începă la ora 7:20, simultan cu plecarea autobuzului din autogară. Este lesne de înțeles că după înlănțuirea de evenimente de mai sus cu mare greutate și mare noroc, gașca de exploratori strânși în autogară au reușit să mă trezească, cu telefoane insistente, la ora 7:13. Cu încă un pic de noroc, și cu puțină muncă de convingere la șofer din partea eXploratorilor să mai aștepte un pic, la 7:21 ne-am suit în autobuz.
Cheile Râmețului sunt fantastice și de la primele excursii acolo, în clasele primare, am fost fascinat de ele. Sunt aceleași pietre de mai bine de 50 de ani, și totuși, de fiecare dată când merg acolo sunt complet diferite de celalate dăți.
În detaliu despre aventura noastră a scris Oana, pentru albascout.ro.
Am pornit sprinteni și am făcut, cu mare grijă la cablurile de oțel pușcate, traseul prin chei prin apă. Apa a fost destul de caldă, și destul de mică. Echipați cu sandale / adidași Powerpuff Girls, Mojo Jojo și temerarii au zburat cu ușurință prin apă, pe firul văii în sus. Eu, de pe drumuri, am avut doar ghetele și tare mi-au lipsit sandalele până la capătul de sus al cheilor, câțiva kilometri în amonte, în satul Cheia.
În Cheia ne-am odihnit puțin (eu am luat chiar somn un sfert de oră), și apoi am făcut traseul de întoarcere pe Brâna Caprei, care mi s-a părut mai spectaculoasă ca oricând, parțial pentru că era extrem de cald, dar și pentru că traseul trebuie deseori „mirosit”, fiind ascuns de vegetație mai mică sau mai mare – este evident că nu a fost frecventat prea mult în timpul primăverii. Am ajuns la adăpost, la drum, imediat înainte să înceapă ploaia – care era chiar inevitabilă după zăpușala prin care am făcut traseul de întors – dar nu înainte de a pierde autobuzul :)
Evenimentele de weekend nu puteau fi complete fără să ajung, la limită, sa și votez, înainte să iau, din nou, drumul Bucureștilor.
Toate pozele făcute de Oana cu telefonul ei rezistent la orice sunt la ea pe Facebook.
Ce pregătești cu Cristi? :D