Despre câinii sălbatici

Există în orașul ăsta mirific pe care eu îl numesc Marele Sat foarte mulți câini fără stăpân. Extrem de mulți. Există în orice oraș și sunt un fenomen normal al urbanizării. Sunt convins că, dacă nu ar exista servicii speciale, ar exista și în vest câini fără stăpân.

Există multe motive pentru care apar câinii ăștia: oamenii care își aruncă animalele în stradă, lipsa de control și de responsabilitate a celor care dau legi, dar și a administrațiilor locale. Există oameni cărora le place să aibă câini pe lângă bloc, și le pun de mâncare în fața scării, dar nu își asumă responsabilitatea pentru ei.

Soluția autorităților a fost sterilizarea lor. Adică i-or castrat și după aia le-o dat drumu înapoi pe stradă. În timp ce asta încetinește (parțial) problema înmulțirii exponențiale a câinilor fără stăpân, nu rezolvă nicicum problema agresivității lor. În cel mai bun caz lasă problema neschimbată.

Bucureștiul este una din cele mai dens populate locuri din Europa (am citit undeva că am avea 3000 locuitori / kmp) – nah, într-un bloc încap mulți mulți oameni, dar are și niște spații nepopulate foarte mari (zone industriale, parcuri). În astfel de locuri, câinii fără stăpân se simt ca acasă: nu sunt mașini să-i deranjeze, se găsesc oamenii miloși care să le dea de mâncare, au spațiu cât vor ei să fugă. Fără stăpâni, se sălbăticesc, își stabilesc haite și devin agresivi.

Poate că într-un oraș cu o geometrie cât de cât normală, zonele astea ar fi fie înafara orașului (zonele industriale), fie păzite / închise noapte (parcurile). La noi însă, lucrurile se petrec un pic altfel.  Locuiesc în București de 5 ani. Prima dată când am dat de o haită de câini mă întorceam noaptea de la Universitate spre Regie, pe jos, și în dreptul parcului de la Grozăvești m-au atacat vreo 5 – 6 câini. Erau totuși mașini pe stradă, am trecut repede și nu m-or urmărit. Nu m-am mai gândit la asta, și nici n-am mai avut probleme cu câinii.

Anul ăsta în schimb, în campusul nostru de la Politehnică, câinii ăștia s-au înmulțit alarmant. Aproximez că numărul câinilor fără stăpân de pe campusul Politehnicii, incluzând Regia, depășește 100. Lucrând la licență, petrec tot mai mult timp la școală, și ajung să plec noaptea târziu sau chiar dimineața. Anul ăsta până acum m-au atacat ”pe bune” de două ori: 10 – 12 câini, grămada, supărați tare tare. Și nașpa, mai ales că la orele de care vorbesc eu nu se găsește nimeni să te ajute. Nici nu vreau să mă gândesc ce se întâmplă dacă te mușcă de ceva arteră mai serioasă. Nu pot să nu mă gândesc la cazul japonezului omorât de-un câine fără stăpân în București.

Nu mi-e frică de urs, nu mi-e frică de lup, am mers de mai multe ori noaptea singur în pădure și am dat nas în nas cu mistrețul. Animalele sălbatice nu atacă fără provocare, sau fără motiv. Acuma dacă mă prinde noaptea la școală prefer să stau până dimineața, sau să ocolesc pe la Apaca. Nu că acolo ar fi mult mai safe, da pe-acolo nu m-or atacat niciodată (încă).

Unii fac pe curajoșii și zic că dacă îi atacă pe ei dau cu picioru și mușcă ei primii. Prima dată să-i văd cu 10 câini în juru lor. După aia putem și discuta despre eroisme. Soră-mea mi-o zis să-mi iau șpray de ăla pentru autoprotecție, sau petarde. Mama mi-o zis să-mi iau o bâtă de baseball cu mine. Eu nu înțeleg de ce trebuie să mă protejez eu de animale sălbatice în mijlocul unei capitale europene?

Luni am de gând să fac o sesizare scrisă universității despre problema asta. Nu sunt convins că o să rezolv ceva, câinii ăia nu-s la prima ”procesare”, cei mai mulți au cercel din ăla cum că au vizitat ecarisajul odată.

Notă: nu sunt animal hater, îmi plac câinii. Dar situația aici este scăpată de sub control, și nu o să se controleze singură. Sunt convins că dacă nu face nimeni nimic acum, la anul pe vremea asta o să fie mult mai multe persoane care urlă pe tema asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *