Atelierul de noduri la temerari

Vă ziceam că am plecat spre Cioclovina din campul unităților de temerari de la Alba Iulia – de când am început să facem campuri de unitate, am făcut tot posibilul să ajung în cel de temerari. După cum vă ziceam în povestea anterioară cred că abilitățile pe care copii le învață la temerari rămân cu ei toată viața și le sunt utile atât pe traseul pe munte cât și în viața de zi cu zi – și aici vorbesc atât din experiență personală cât și din ce-am reușit să observ la temerarii noștri.

Acum doi ani am pregătit pentru campul de temerari un atelier cu și despre Codul Morse, pe care l-am reluat apoi, într-o altă formă, și la unul din stagiile LIFT, la invitația lui Emi.

Anul ăsta, echipa de la temerari mi-a cerut să țin un atelier de noduri – unul din cele mai comune ateliere care se fac la temerari – și m-am gândit că ar putea fi util pentru lideri mai noi să explic cum abordăm noi la Alba Iulia organizarea unei astfel de activități.

În primul rând – puțin context: am avut în camp 30 de temerari, de toate vârstele și cu diferite nivele de experiență, inclusiv temerari noi, fără promisiune. Am avut patru ateliere, patru patrule de 5 – 9 cercetași, și cam 2 – 3 ore cu totul pentru ca patrulele să treacă prin toate atelierele: prim ajutor, orientare,  semnalizare Morse și, desigur, noduri.

Planificare

Am discutat cu liderii temerarilor în prealabil să ne stabilim niște obiective – ce vrem ca cercetașii să știe în urma fiecărui atelier. Pentru noduri, am stabilit că vrem să știe fiecare să facă trei noduri – nu doar să afle despre ele, ci să știe să facă trei care să le fie utile ca cercetași, dar și să știe când și cum să le folosească.

Când vine vorba de noduri, legături, sfori și corzi e foarte ușor să îți propui să faci foarte multe și să înveți să faci multe noduri într-o sesiune – e o provocare și asta, să deslușești cum se face un nod, și să-ți iasă. Problema e că de multe ori, dacă nu le repeți continuu, le uiți, și dacă nu le folosești în practică e greu să îți dai seama când folosești ce.

Așa că am ales trei noduri pentru atelierul meu:

• nodul prieteniei (sau nodul pătrat, cel care se face la eșarfă) – pentru că orice cercetaș trebuie să știe să-l facă
• legătura de trepied – un nod foarte versatil, util mai ales în camp – de la coșuri de gunoi la bucătării, suport pentru ceaun sau scăunel la foc, un trepied bun e întotdeauna util
• un nod de ancorare / tensionare – ceva util în orice circumstanță, de la întins hamacul la ancorat catargul sau pentru tensionat prelata de la un adăpost.

Ca și materiale, am luat cu mine șnur și cordelină colorate (se găsesc la Decathlon, spe exemplu – vezi poza de mai sus), similare ca structură cu corzile ce se folosesc în escaladă, dar de diametre mai mici. Am luat și sfoară de cânepă, și altfel de șnururi – ca să putem vorbi despre tipurile de sfoară pe care le putem folosi. Când învățăm noduri, prefer coarda sau cordelina, pentru că face mult mai ușor de urmărit procesul. Pentru noduri pe două corzi mai folosesc cordelină de culori diferite, ca să fie și mai evident ce și pe unde intră / iese.

Am mai luat cu mine o carte de noduri, pe care am primit-o cadou recent de la mama mea – The Ultimate Encyclopedia of Knots & Ropeword, de Geoffrey Budworth. Mai avem asemenea cărți în Centrul Local și întotdeauna sunt utile ca material suport la ateliere – este una din situațiile acelea când o poză chiar face 1000 de cuvinte.

În categoria recuzită, am avut cu mine mai multe carabiniere normale de escaladă, foaia de cort (care mi-a folosit și pentru cuiele de cort pe care le are în pachet) și, desigur, câteva lemne pe care să facem legăturile.

Desfășurare

Am început cu fiecare patrulă cu câteva lucruri de bază: nu există nodul ideal pentru toate situațiile – diferite tipuri de noduri merg mai bine în diferite situații decât în altele, în funcție de ce legăm, dar și în funcție de ce sfoară folosim și de obiectiv – dacă ne propunem să se desfacă ușor sau dimpotrivă, și așa mai departe.

Am discutat un pic cum arată tipurile de sfoară pe care le-am descris mai sus. Ca să se înțeleagă mai bine, i-am rugat pe acei cercetași care știau să își facă nodul de eșarfă să încerce să facă un nod al prieteniei cu una din cordeline (dacă nu vă e clar de ce, acum e momentul să luați o cordelină să încercați!).

Pentru nodul prieteniei, liderii de lupișori și și o parte din cei de temerari au o poezie – cu iepurașul și bușteanul sau cu vulpea și cu scorbura – care îi ajută pe copii să țină minte ordinea pașilor. Eu nu știu poezia, așa că modul meu preferat de a demonstra nodul este să îl fac împreună cu ei, fiecare pe eșarfa lui (unul lângă altul, nu unul în fața altuia, că e mult mai greu de urmărit în oglindă).

După ce m-am asigurat că toți copii știu să-și facă nodul la eșarfă și l-au făcut măcar de două ori independent, fără alt ajutor, am trecut la următorul nod.

Pentru trepied e nevoie, evident, de trei lemne – iar ca și sfoară toate tipurile de sfoară merg bine – sfoara clasică de cânepă, cordelina, alte tipuri de șnur. E important să alegeți lemne suficient de drepte, de lungi, și de groase (măcar 5cm diametrul) – altfel sunt greu de urmărit pașii, și e greu de legat și de testat trepiedul. De asemenea important e ca diametrul sforii să fie potrivit pentru diametrul lemnelor pe care se leagă – nu am o proporție ideală, dar puteți să experimentați un pic înainte de atelier :)

M-am folosit de ocazie să demonstrez și o legătură de început (cum începem un nod pe lemn) și o încheiere – care nu sunt neapărat parte din legătura de trepied și sunt utile în orice altă circumstanță. La fel ca și înainte, toți cercetașii, de data asta grupați câte doi, au făcut un nod de trepied și l-au pus în picioare.

Nu știu dacă nodul de ancorare / tensionare pe care l-am făcut are un nume – l-am învățat acum câțiva ani de la Stefan, un lider austriac, și l-am folosit cu succes de atunci în multe aplicații – de la nodul de tensionare pentru hamacul din dotarea proprie la o soluție rapidă pentru întins prelata pe adăpost.

Pe scurt, se face un punct de suport undeva pe o coardă (cel mai repede, o buclă cu o coada vacii, dar se poate prinde și o carabă sau un inel metalic cu un prusic, în funcție de aplicație) apoi capătul liber al corzii se trece prin punctul de sprijin (un cui sau un țăruș în pământ, un copac, după situație) și se trece înapoi prin bucla făcută anterior, aducând capătul liber al sforii tot spre punctul de sprijin și tensionând, după nevoie. Se închide apoi cu mai multe bucle simple (half-knots) pe o parte și cu unul pe partea cealaltă (dacă cineva îi știe numele în engleză, vă rog să-mi ziceți).

Am folosit nodul ăsta ca să discutăm despre cum evaluăm avantajele și dezavantajele folosirii unui nod într-o anumită situație – spre exemplu, partea de tensionare pentru acest nod e foarte ușor de desfăcut, retensionat, și închis la loc. Partea cu bucla însă, după ce nodul a fost în tensiune, e mult mai dificil de desfăcut – eu am exemplificat pe hamac, unde mi-a fost foarte simplu să aplic tensiune pe nod, că și așa se dădeau temerarii în hamac într-o veselie :)

Pentru că are mai multe componente, după ce am aratat cum am făcut nodul pe hamac, am prins o carabă de unul din copacii din apropiere, le-am dat fiecărui temerar câte-o bucată de cordelină, le-am zis să facă o buclă la un capăt, pe care au trebuit toți să o agațe în carabă, și apoi au primit fiecare un cui de cort, pe care l-au folosit ca punct de sprijin pentru ancorarea celuilalt capăt al cordelinei.

Închiderea e poate mai puțin evidentă, dar este una din acele închideri care se aplică pe mai multe legături de tipul ăsta, pe coardă, și de aceea e utilă de învățat – cu două jumătăți de nod pe o parte și ultima în partea opusă – ca să blocheze alunecarea înapoi a corzii (vezi poza de mai sus).

Atelierul a durat cam 45 de minute / patrulă (evident, cu patrulele mai mici a mers mai repede). Când am avut cercetași care știau deja să își facă nodul de eșarfă și trepiedul (fie de la lupișori, fie învățaseră deja la temerari), am făcut o grupă separată și am făcut exercițiul de mai sus cu nodul de tensionare la început, apoi ne-am uitat la alte noduri și la ce le putem folosi – optul simplu, optul dublu, prusicul pe coardă – lăsând-o pe Fântână, colega mea de atelier – să facă partea clasică a atelierului.

Recapitulare

• am stabilit împreună cu liderii temerarilor care e obiectivul atelierului
• am ales trei noduri din cele esențiale pentru cercetași
• fiecare cercetaș a făcut cu mâna lui măcar o parte din fiecare nod, și a repetat până când a făcut nodul neajutat
• fiecare nod învățat a avut măcar o utilizare demonstrată în practică în timpul atelierului
• nodurile au fost folosite practic în timp ce erau învățate (nodul prieteniei pe eșarfă, nodul de ancorare pentru a tensiona ceva).

Sper ca notițele astea să fie utile liderilor, mai ales celor la început, ca anatomie în ce poate însemna organizarea unui atelier în camp, de noduri sau de alt fel. Dacă vreți să discutăm mai mult pe acest subiect, lăsați un comentariu sau dați-mi un semn :)