From Ireland to Espana
Pe 6 martie am pus traista în spate, și mi-am luat la revedere de la Limerick. Am luat un J.J.Kavanaugh (autobuz) 4 ore până la Dublin Airport, după câteva ore am luat o cursă Aer Lingus către aeroportul Alicante din Spania. În avion, mulți irlandezi plecați în vacanță, dornici să scape de frigu ce a lovit Irlanda anul ăsta. Le-o picat fața instant când căpitanul a anunțat că am aterizat la Alicante și că temperatura de afara este 7 grade și plouă :) Era mai frumos în Irlanda :P
Cu mult noroc și cu puțină spaniolă, am prins foarte repede autobuzul către centrul orașului Alicante (EUR 2.60) (se pare că nu toată lumea are norocul ăsta ...) și șoferul mi-a explicat unde e autogara. În autogară am găsit o ultimă casă de bilete deschisă și pe la 22:30 am plecat cu autobuzul spre Valencia. Eu credeam că Alicante e oarecum aproape, dar autobuzul a zburat pe autostrăzi cu o medie de 100 la oră, și tot a durat trei ore :) Nebunie de autostrăzi au oamenii ăia în Spania.
Nu am vrut să iau taxiul, așa că odată ajuns în autogară în Valencia am luat-o pe jos, pe lângă ceea ce urma să aflu că a fost râul Turia, încă o oră, până la hotelul la care am stat. Am făcut eforturi să găsesc, la 2AM ceva de mâncare în zonă, dar după ore de colindat pe străzi m-am lăsat păgubaș.
Bad tooth
Mă tot ceartă lumea că nu am mai scris de mult pe blog :) Necazul e că eu scriu pe blog când fac câte o trăznaie, și săptămâna care tocmai s-a încheiat a fost una deosebit de neproductivă pentru mine. Motive sunt multe, dar actorul principal a fost o măsea (cred că molar îl cheamă) al meu care m-o înnebunit maxim în ultimele câteva zile.
Duminică seara am cedat și mi-am înfruntat și frica de dentist și scârba generală pe care o am despre spitalele de prin România, și am fost să get treatment. Long story short, dumincă seara am fost la o clinică prin Militari (care se numește Neoclinique și e cul) și după o oră și 100 de roni eram din nou capabil să gândesc.
The culprit!
Moving around a bit
Acum o săptămână am plecat la București, o zi (vineri), cu planul să-mi fac înscrierea la master. Am ajuns cu întârzierea obișnuită de o oră a trenului de noapte (în care am bagat direct 6 ore de somn cu capu pe masă), deci pe la 11. Am fugit aproape toată ziua, am plătit cei 105 RON pentru înscriere și dosar, am fost de mi-am făcut poze, am legalizat copie după certificatul de naștere, am fost la medic în Regie să-mi dea adeverință că-s apt (și chiar m-o consultat - tensiune, plămâni - a whole 10 minutes).
Când am ajuns la școală să iau dovada că am terminat facultatea, secretaru o zis ca să mă duc să-mi scot diploma, că ei nu dau adeverințe. Cum îl știu pe secretar de treaba, nu mi-ar fi zis asta numa ca să scape de mine, deci bummer, cu 10 minute rămase pe ceas până la închiderea înscrierilor din ziua aia, n-am reușit să mă înscriu (și bine că n-am reușit :P).
Am fost la o bere cu micvs și cu zucre, care zucre tocmai își terminase de prezentat lucrarea de diplomă (el o fost plecat prin Irlanda să o facă), după aia o bere cu gașca de la cercetași de la București, după aia înapoi la bere cu micvs și cu zucre :), și de acolo, direct la gară, spre Timișoara (alte 8h de somn cu capu pe masă la tren :P)
La Timișoara m-am văzut cu bunică-mea, maică-mea și soră-mea, am apucat să-i spunem la mulți ani la Cubu, care o făcut 21 de ani, am mai vorbit de niște planuri de afaceri cu maică-mea și duminică seara înapoi spre București.
Gata!
Din când în când mai fac câte un proiect web (site și / sau aplicație web) nu atât pentru că îmi place, ci pentru că nu strică niște bani în plus. Ultimul la care am lucrat mi-a cam tăiat tot cheful de proiecte de genul ăsta.
Nu o să dau nume sau adrese, dar am început proiectul ăsta cu mult entuziasm acum multă vreme, și am făcut ce consideram atunci o treabă bună. Ca de obicei pentru proiecțelele astea ad-hoc, au existat doar discuții de principiu cu clientul, am implementat cum mi-am imaginat eu că ar fi mai util. și am predat. Am lucrat destul de mult, pentru destul de puțini bani - comparat cu ce-am auzit prin alte locuri.
Ce m-a deranjat însă a fost atitudinea clientului. O grămadă de românisme, începând cu slogane fără sens care TREBUIE să apară peste tot, și NECESITATEA IMPERIOASĂ a unei animații pe fiecare pagină, la chestii mult mai mărunte, cum ar fi imagini luate de client de pe net - Google Images - și predate, pe contract, cu asumarea responsabilității că are drepturi de autor asupra lor.
Între timp, am mai avut două mentenanțe pe același proiect. Am acceptat să le fac, dar de fiecare dată am fost dezamăgit de abordarea clientului. Ideea nu a fost niciodată să se ocupe să crească calitatea, ci cantitatea prezentată. Asta în condițiile în care site-ul are maxim 10 vizitatori pe zi.
Am văzut modelul ăsta la foarte mulți clienți de-ăștia micuți. Ca și oamenii ăia care angajează arhitectu să le facă casa, și după aia vin ei cu tot felu de idei și propuneri care TREBUIE integrate, indiferent dacă modelul inițial permite sau nu asta. Așa și ăstia, vor imagine la calitate, da nu l-ar lăsa pe ăla care cu asta se ocupe să-și vadă de treabă, trebuie să insiste pe ideile LOR, că alea-s mai bune, ca și cum ar știi despre ce vorbesc. Spre exemplu s-a insistat pe utilizarea trafic.ro pentru monitorizarea vizitelor, cu toate gă este instalat și tracker-ul de la google analyitics. Pentru ce? Cine intră pe trafic.ro să-și aleagă site-ul de unde o să cumpere ce o avea de cumpărat?
Ultimul update a durat forever pentru că m-a prins în perioada cu licența și n-am prea avut loc de mișcat, dar azi am încheiat cu el, și, deși mă aștept să mai am de făcut reparații pe ici pe colo, sunt foarte fericit că am închieat, și îmi promit să nu mai îmi fac de lucru cu astfel de clienți vreodată.
Despre câinii sălbatici
Există în orașul ăsta mirific pe care eu îl numesc Marele Sat foarte mulți câini fără stăpân. Extrem de mulți. Există în orice oraș și sunt un fenomen normal al urbanizării. Sunt convins că, dacă nu ar exista servicii speciale, ar exista și în vest câini fără stăpân.
Există multe motive pentru care apar câinii ăștia: oamenii care își aruncă animalele în stradă, lipsa de control și de responsabilitate a celor care dau legi, dar și a administrațiilor locale. Există oameni cărora le place să aibă câini pe lângă bloc, și le pun de mâncare în fața scării, dar nu își asumă responsabilitatea pentru ei.
Soluția autorităților a fost sterilizarea lor. Adică i-or castrat și după aia le-o dat drumu înapoi pe stradă. În timp ce asta încetinește (parțial) problema înmulțirii exponențiale a câinilor fără stăpân, nu rezolvă nicicum problema agresivității lor. În cel mai bun caz lasă problema neschimbată.
Bucureștiul este una din cele mai dens populate locuri din Europa (am citit undeva că am avea 3000 locuitori / kmp) - nah, într-un bloc încap mulți mulți oameni, dar are și niște spații nepopulate foarte mari (zone industriale, parcuri). În astfel de locuri, câinii fără stăpân se simt ca acasă: nu sunt mașini să-i deranjeze, se găsesc oamenii miloși care să le dea de mâncare, au spațiu cât vor ei să fugă. Fără stăpâni, se sălbăticesc, își stabilesc haite și devin agresivi.
Poate că într-un oraș cu o geometrie cât de cât normală, zonele astea ar fi fie înafara orașului (zonele industriale), fie păzite / închise noapte (parcurile). La noi însă, lucrurile se petrec un pic altfel. Locuiesc în București de 5 ani. Prima dată când am dat de o haită de câini mă întorceam noaptea de la Universitate spre Regie, pe jos, și în dreptul parcului de la Grozăvești m-au atacat vreo 5 - 6 câini. Erau totuși mașini pe stradă, am trecut repede și nu m-or urmărit. Nu m-am mai gândit la asta, și nici n-am mai avut probleme cu câinii.
Anul ăsta în schimb, în campusul nostru de la Politehnică, câinii ăștia s-au înmulțit alarmant. Aproximez că numărul câinilor fără stăpân de pe campusul Politehnicii, incluzând Regia, depășește 100. Lucrând la licență, petrec tot mai mult timp la școală, și ajung să plec noaptea târziu sau chiar dimineața. Anul ăsta până acum m-au atacat ”pe bune” de două ori: 10 - 12 câini, grămada, supărați tare tare. Și nașpa, mai ales că la orele de care vorbesc eu nu se găsește nimeni să te ajute. Nici nu vreau să mă gândesc ce se întâmplă dacă te mușcă de ceva arteră mai serioasă. Nu pot să nu mă gândesc la cazul japonezului omorât de-un câine fără stăpân în București.
Nu mi-e frică de urs, nu mi-e frică de lup, am mers de mai multe ori noaptea singur în pădure și am dat nas în nas cu mistrețul. Animalele sălbatice nu atacă fără provocare, sau fără motiv. Acuma dacă mă prinde noaptea la școală prefer să stau până dimineața, sau să ocolesc pe la Apaca. Nu că acolo ar fi mult mai safe, da pe-acolo nu m-or atacat niciodată (încă).
Unii fac pe curajoșii și zic că dacă îi atacă pe ei dau cu picioru și mușcă ei primii. Prima dată să-i văd cu 10 câini în juru lor. După aia putem și discuta despre eroisme. Soră-mea mi-o zis să-mi iau șpray de ăla pentru autoprotecție, sau petarde. Mama mi-o zis să-mi iau o bâtă de baseball cu mine. Eu nu înțeleg de ce trebuie să mă protejez eu de animale sălbatice în mijlocul unei capitale europene?
Luni am de gând să fac o sesizare scrisă universității despre problema asta. Nu sunt convins că o să rezolv ceva, câinii ăia nu-s la prima ”procesare”, cei mai mulți au cercel din ăla cum că au vizitat ecarisajul odată.
Notă: nu sunt animal hater, îmi plac câinii. Dar situația aici este scăpată de sub control, și nu o să se controleze singură. Sunt convins că dacă nu face nimeni nimic acum, la anul pe vremea asta o să fie mult mai multe persoane care urlă pe tema asta.