Lună: aprilie 2008

Redbull Gravity Challenge este un eveniment RedBull în care mai multe echipe încearcă să salveze câte un ou.

Mai concret, provocarea e să construieşti un aparat original de zbor care să protejeze un ou de găină în timpul unui picaj de la 12 metri (şi, evident, în momentul impactului cu solul). Cele mai multe puncte merg la echipa care reuşeste să salveze oul, să nimerească zona de aterizare definită, oul lor să atingă cu coaja proprie solul, şi juriul să fie impresionat.

Ca la orice chestie RedBull, juriul contează de la jumate în sus.

M-am trezit într-o dimineaţă pe la 11 cu două mesaje pe mobil. Unu, care anula posibilitatea unei vizite la Cluj vineri seara, şi unul de la Florin, care ma trimitea la un link către drăcia asta cu Gravity Challenge.

Florin mi-o descris pe scurt ideea lui, am stabilit că e destul de crazy ca să şi funcţioneze, între timp era şi Micvs pe fir, şi ne-am ales cu echipa de Gravity Challenge: Cocostârcu‘ Ciung.

Ideea aparatului o fost bazată pe unu din cele mai tari aparate de zbor naturale, sămânţa de arţa (îi treaba aia de se învarte nebuneşte până jos) .

Prima seara de lucru, nişte polistiren extrudat, nişte hartie, raşpil, aspirator, şi ta-daaa, un prototip. De la Micvs de la geam zbura bine cu 3 chei ca şi greutate. Între timp or apărut şi fetele de la RedBull şi ne-or dat un ou de cauciuc, şi evident nişte RedBull. Ultimele teste ales serii de la etajul 4 din P6 erau promiţătoare.

În a doua seară de lucru (şi ultima), a fost produs modelul de zbor, după studii serioase ale formei aripii avioanelor, folosind acelaşi model ca la prototip, dar un profil de aripă mult mai „lucrat”.

Evident, în testele de pe P6 am spart tot ce am pus. Dar să trecem peste asta.

Concursul a fost suficient de bine organizat. Tricouri, mancare, redbull. Aproape 30 de echipe. Mulţi dintre ei tineri de la calculatoare, cu iniţiativă. Vremea, aproape ok. Galeria: Gia şi Sonia. Bubble wrap head bands, check. Florin semnat proces verbal că nu sare de pe macara când ajunge aia la 12 metri, check. Prezentatorul ne citeşte prezentarea, Florin face semne de ok, ne facem momentu cu laptopu şi cu adjustări, Florin lanseaza şi ….

Totul se învârte ca la carte, toata lumea se minunează la minunea zburătoare, dar pe la jumatea celor 6 metri aripa cocostârcului ia o pală de vânt şi deviază de la traseu. Nu am spart oul, dar nu am nimerit zona de aterizare. Am intrat direct pe locul II, dar n-am rămas acolo prea mult, deşi pentru impresie artistică aveam note destul de bune :).

Concluzia, o experienţî interesantă, o vineri după-amiaza petrecută ok, o tigaie cadou, şi un tricou nou :P.

Poze la Gia pe Picassa. Şi film de la Florin, pe iutub.

Anult trecut m-am implicat într-o echipa a facultăţii la un concurs de robotică (www.eurobot.org). Experienţa a fost interesantă şi am rămas în gaşca aia „de la robot” şi anul ăsta.

Eurobot este un concurs inventat în Franţa acum vreo 10 ani, a cărui scop e să creeze o atmosferă de concurs în care să se dezvolte robotica practică în licee şi facultăţi. Francezii au o grămadă de proiecte pe treaba asta, la fel si belgienii, şi elveţienii parcă. Ideea e că sunt o grămadă de ţări băgate, şi o gramada de bani şi de idei.

Ţările care au mai mult de 3 roboţi care îşi doresc să participe la concurs sunt încurajate să facă o etapă „naţională”, unde să se selecteze cele mai bune 3 echipe care apoi să reprezinte ţara respectivă la Eurobot.

Faza naţională românească e organizată de o organizaţie studenţească de la FILS şi de o doamnă profesoară din politehnică, şi se numeşte RobotX. Anul trecut, la prima mea experienţă cu RobotX, concluzia a fost clară că oamenii sunt mai ocupaţi să-şi dea aere şi importanţă decât să facă treabă. Probleme şi certuri în echipa de organizare, întârzieri majore în time-line-ul concursului, probleme cu presa. Nu un fiasco total, dar oricum, mult mai puţin show decât ar fi putut să fie.

Anul trecut eram hotărât să ajut sa fac RobotX să crească. Profesorul nostru îndrumător a încercat în mai multe cazuri, şi gentil, şi mai puţin gentil, să ia concursul sub „aripa” noastră, la Calculatoare, şi să ne ocupăm noi de tot. Doamna profesoară de la politehnica care „se ocupă” ne-a refuzat, mai gentil şi mai puţin gentil, de mai multe ori, în ideea că să rămână ea şefa, şi să organizeze oamenii ei de la FILS treaba.

Nu mai rămânea nimic de zis, dacă nu ne chema la o şedinţă organizatorică unde sa ni se plângă de toate probleme de organizare pe care le are, să justifice de ce nu o reuşit să facă nimic şi să se plângă că nu are cu cine lucra, că ăia de la FILS n-o ajută and so on. Am plecat de acolo de la şedinţă scârbit să mai vad oamen de-ăştia care se ţin de o chestie doar de ciudă să nu i-o ia altu, ca şi cum concursul ăsta de robotică ar fi al ei, şi ar putea să-l păstreze. Dar uite că e România, şi poate.

Aştept încă un fiasco din partea RobotX, înca un eveniment ne-promovat, nici intern, nici extern, făcut de formă să plece cineva „afara”. WTF, ne mai batem pe ieşit afară????

Până una alta, am primit ieri un mail de la doamna profesoară pentru încă o întâlnire administrativă, la dânsa în birou (ie, data trecuta am fost 4 echipe si am stat în picioare, acuma dacă mergem 13 o să stăm unii peste alţii). Aştept să mi se plângă cu X nu e gata şi Y din echipa administrativă nu îşi face treaba ca să îi zic la revedere şi să plec.

Postu ăsta e scris după mult filtru la rece, şi după multă apă trecută pe Mureş, la săptămâni bune de la eveniment. Still, scârba pentru oameni şi acţiuni de genul ăla persista puternic.