Omu
După un weekend de București, cu Adunare Generală, multe povești și multe planuri, weekendul următor, pe 19 și pe 20 iunie, am fost puțin la munte, cu Miha, Tromppy și Adi Se.
Am plecat din București târzior, pentru că eu am avut de rezolvat ceva la facultate de dimineață, și ne-am regăsit cu Tromppy prin Bușteni pe la ora 2. Am aprovizionat de la piața din Bușteni cu o bucată considerabilă de șuncă fiartă + afumată, o brânză serioasă și ceva legume, și jap pe jepi. Pe Jepii Mici mai concret, pe traseul care merge la Cabana Caraiman.
A fost frumos și am mers cu toții bine, ne-am mai întâlnit și cu un cercetaș din Bușteni, cu Silviu, când mai aveam 40 de minute până la Caraiman. Am văzut mai multe capre negre (care în perioada asta numa negre nu-s :P), dar am prins și o vreme excepțională. Deși era deja pe sfârșit de iunie, zăpada încă era serioasă pe vale, și am traversat pe zăpadă cel puțin o dată.
De la Caraiman, după-o scurtă clipă de răgaz (la la la), am continuat spre Babele și spre o ciorbă caldă. Am ajuns sus pe la 6, cu obiectivul de a continua spre Omu, unde aveam rezervare. Salvamontistul care păzește drumul către Omu de la Babele nu părea foarte convins de capacitățile noastre montane, și nu s-a sfiit să ne facă acest lucru cunoscut :)
Aici trebuie notat că Tromppy de când am ajuns la Babele și până am luat-o ușurel către Omu a pierdut două pariuri legate de care bolovan este Sfinxul ... :P
Drumul spre Omu a fost mult mai simplu decât mă așteptam, deși ne-a plouat la un moment dat inclusiv cu gheață și începuse să se lase noaptea. La 10 pași de cabană am umplut pentru siguranță toate sticlele, dar sunt convins că apa aia are ceva mineral prin ea de nu o lasă să înghețe chiar dacă îi reeeece, ca tăia la mână ca firezu. Cu mâinile pe la tot felu de încheieturi călduroase am ajuns la Cabana Omu, care mi s-a părut că are un aer foarte familial. Ne-am schimbat repede și am tăbărât pe provizii. După o cină îndestulătoare și udată cu vin fiert, am mai rezistat toți înca cateva ture de trombon (suficient încât să câștige toată lumea, chiar și Miha, care a luat bătaie grav în principiu :P Totuși, cred că Adi a fost cel mai bun trombonist :P).
Ziua s-a terminat cu Tromppy și Miha și Adi făcând tot soiu de bancuri într-o cameră în care erau 30 de persoane care voiau să doarmă (eu eram ocupat să mușc din sacul de dormit ca să nu râd ...).
A doua zi a fost cu mult mai nefericită, și ne-am petrecut-o de jumătate plimbându-ne, la propriu, printe nori. Voiam să ajungem la Crucea de pe Caraiman, dar nu am reușit să depășim partea cu releul de pe Coștila, că ne-a prins o ploaie de aia așa ca la 2000 de m, care ne-a mânat așa, pas alergător, pe un traseu de întors către Babele. Uzi până la ... well, piele, refugiați la Babele, nu am putut să nu comentăm pe tema pantofilor de catifea albastră cu vârful îndoit înapoi al unuia dintre băieți, nici nu am încercat să ne abținem felicitările pentru prietena lui, care avea sandale cu toc. Nu știu cum au urcat ei doi scările, dapoi mai să vină toată distanța de 200 de m de la telecabină până la cabană ...
A doua parte a zilei a fost mult mai frumoasă și a făcut ca stropeala din prima parte să merite. Am coborât pe la Cantonul Jepilor, de la Piatra Arsă la stânga spre Bușteni. Am coborât prin niște peisaje fenomenale, pe lângă cablul unei telecabine mai vechi, și la final am dat un mic ocol și am văzut și Cascada Urlătoarea.
Pe undeva pe coborârea pe la Piatra Arsă s-a terminat și benzina, așa că am făcut plinul la restaurantul hotelului Silva, cel puțin până a venit megaploaia după noi :)
Revin cu poze.
Roica UP XII staff meeting
Deși nu am reușit să facem UP-ul anul ăsta, echipa UP de anul ăsta a fost una din cele mai reușite echipe din toate timpurile. Am avut mulți oameni implicați, și toți s-au ridicat la așteptări. Ca să nu încheiem un efort susținut de câteva săptămâni brusc, am decis ca în weekend-ul 28 - 29 (când trebuia să fie UP12), să ne strângem la Roica, o tabără la 35 de km de Alba Iulia, și să firigeeeeem porcu', pentru că de la el ni s-or tras toate hibele.
Am fost 20 de cercetași, am făcut un grătar (pe ploaie, trăiască bucătaru șef Adi :P), am închinat un pahar de vin (sau mai multe), am cântat la chitară și am făcut poze în toiu nopții. Gopo ne-a împărțit lămpi UP (ca cea dintr-un post anterior de-al meu) drept premii de felicitare pentru eforturile depuse pentru UP (am primit și eu una eheeeeeee :P).
Pe la 3, 3 jumate am făcut niște super poze cu echipa, dar din păcate încă nu am ajuns în posesia lor nici eu nici restul Internet-ului, îl așteptăm pe Paul :) Avem în schimb poze de la Cristina Muntean (care a mers cu Bogdănel în plimbare prin chei) și de la Georgi.
UPDATE: Just in, poze de la Paul.
De la Cristina Muntean :)
Întâlnirea de toamnă a liderilor 2009
Weekend-ul care numai ce s-a dus (5 - 8 noiembrie) am fost la munte, la Cabana Șureanu, să ne relaxăm și să ne povestim, să bem o gură de vin și să mâncăm o slană cu ceapă :). Am urcat în trei ture, 13 de joi, încă o gașcă de vineri și câțiva de sâmbătă.
Vremea nu a ținut cu noi, joi era ceva zăpadă, dar până duminică nici nu știai că a nins la munte. Joi am fost kaput, am dormit, eram terminat. Vineri am urcat Șureanu cu Pătrat și cu Vlăduț, ceilalți au fost pe Pătru. Vremea nu a fost foarte fericită, ceață și nor, și ud, am ajuns destul de murați la cabana. Am mai băgat o tură de somn, și o tură de cântat. Au venit și gașca de "bătrâni", am mai cântat și cu ei.
Sâmbătă m-am trezit odihnit și înfometat, dar cam târziu și toată lumea era gata de plecare. Inițial am zis că stau cumine și nu mă deplasez niciunde, dar m-a apucat așa un chef de tură, am luat rucsacul și m-am fugărit după restul grupului până pe Șurean. Sus, erau mai mulți curajoși care voiau să încerce o Cârpa, și cum plecasem la drum, am zis că mă bag și eu. Era ceață și urât, și cum eu nu mai am echipament serios de ceva vreme, eram ud la picioare după prima jumătate de oră.
Am mers pe bâjbâite, n-am ajuns la Cârpa, am intersectat traseul de Sarmizegetuza, și pe o ceață lăptoasă și pe un vânt puternic am coborât în vale, exact pe unde, acum doi ani, Bogdan, Dani și Niculaie s-au rătăcit de n-au ajuns decât seara. Eram 9, am ajuns la o stână, apoi la un drum, apoi la un drum mai mare, lacul Canciu, kilometri buni. La intersecția unde drumul care vine de la Cugir se desparte, o parte pentru Poarta Raiului și o parte pentru stâna de pe Cârpa, s-a decis că ar fi bine să o luăm câțiva mai repede înainte, pentru că se făcea seară și poporul nu era echipat de noapte.
Am gonit cu Miță Varvara cei 7 km până la cabană, fără să deschidem lanterna decât la 3 km de Poarta Raiului. Am zburat până în Poartă, așa la vreo 6 km/h. Partea grea a fost la scurtătura aia de 15 minute prin pădure, unde și eu și Miță am rămas fără puteri, dar am ajuns până la ora 8 sus la cabană. Gașca a plecat la recuperarea grupului rămas în spate, dar nu i-au găsit. Lumea s-a agitat tare (de înțeles de altfel), au urmat mai multe discuții, mai multe căutări, până la urmă i-au găsit, pregătiți să înnopteze pe drumul ce urcă către Cabana Prislop (cum or ratat intersecția aia tot nu-mi dau seama :) ).
Vremea nu a fost favorabilă făcutului de poze, dar Nico a prins câteva, și Șușman, dar de la el nu am link :P, și de la Dora.
Vârful Șureanu de la Cabană
UberEpicGreatnessWinFailHike
Așaaaaa. Sâmbătă seara în Art ne gândeam cu voce tare să facem un ultim hike al vacanței. Ne-am găsit 3: Emi, Gabi și, evident, eu, pentru o nouă tentativă Păltiniș - Sarmizegetusa Regia, dar de data asta în 2 zile, nu în 3. Despre tentativa de 3 zile, citiți aici.
Am băgat la adăpost duminică seara în grabă materialele rămase aiurea-n tramvai la mine în curte după Cetatea Meteșului, și luni dimineața la prima oră Teo ne-o săltat până la Păltiniș.
Păltiniș, ora 10:30 in the AM, 7 grade Celsius, 1450m altitudine.
Gata de acțiune
Prima parte a traseului o știam de la încercarea trecută, dar de data asta am mâncat pământul și am străbătut cât știam eu din traseu în jumate din timpul în care am făcut asta data trecută. De acolo, din golul alpin, un drum superb. Norii lângă noi, deasupra noastră, dar foarte rar pe noi. Am urcat și-am coborât câteva vârfușoare, ba pe iarbă, ba prin jneapăn, până când am ajuns dedesubt de Cindrel.
Pe drum spre Cindrel
Traseul este marcat foarte foarte bine până aici, și în dreapta, jos, am văzut Iezerele Cindrelului, care sunt spectaculoase. Noi eram cu program strâns și cu planuri mărețe, așa că am trecut mai departe, mulțumindu-ne cu câteva poze de deasupra.
unul din Iezerele Cindrelului
De acolo, ultima ascensiune puternică a zilei, Vârful Cindrel (2244m). Frig năprasnic, noru on and off pe noi, ne-am ascuns după niște bolovani și am facut rock, paper, scissor ca să decidem cine merge să facă poze de la marginea platoului din vârf (Gabi lost :)) ). Ne-am mai tras o ultimă poză în vânt, și am plecat mai departe.
Friiiig
De pe Cindrel până la coborârea prin pădure spre Oașa, traseul are și etape fericite și etape mai puțin fericite. La început, de pe platou se vede tot în zare, frumos, dar după ce se coboară suficient, deși temperatura crește apreciabil, peisajul devine mai plictisitor, și, mai pe final, maxim boredom. Apusul ne-a prins urmărind traseul spre vest, printr-o pădure de-aia, drept în jos. Până aici, traseul este marcat destul de ok, n-am pierdut aproape deloc traseul. În schimb, pe ultima porțiune din pădure nu se mai poate înainta, îs căzuți copaci unu lângă altu, ne-am caftit cu pădurea aproape juma de oră până să scăpăm să ajungem la Cabana Oașa.
Către Oașa
Tot pe-acolo
Traseu de creastă spre Rai
Cabana Oașa, ora 20:30, 4 grade Celsius (friiiig frate) - 25 de km or so. Distruși, băgăm o bere, după aia luam un ceai și băgăm țuică în el, halim ceva urgent, punem cortu în "camping" și încercăm să tragem cu porcu.
Praf la Oașa
Încercăm să ne trezim, de pe la 7 jumate încolo. Pe la 10 reușim să plecăm iar pe drum, ne ia un nene (domnul Nemuritoru', după cum s-o prezentat) de la baraj până la Luncile Prigoanei. De acolo, am băgat gaz puternic, până la Poarta Raiului (30 min).
Slightly offtopic, Poarta Raiului se prezenta mult diferit de cum era anul trecut, se văd pregătirile pentru viitoarea stațiune, sunt drumuri noi făcute, e defrișat masiv, este piatră adusă pentru drumuri. În aceeași ordine de idei, pe Șaua Șureanu se lucrează la o instalație de teleschi pentru o pârtie de ski. Părerea mea e că ce vor ei sa faca acolo e mult sub potențialul zonei și pe partea greșită, și că strică muntele pentru nimic.
Lacul Oașa de pe viaduct
Poarta Raiului de pe Șaua Șureanu
Capătul de sus al instalației
Am urcat destul de repede la Cabana Șureanu, am dat o tură pe la lac, apoi am urcat în șa, și de acolo pe după Șureanu, pe triunghi roșu, până în spatele vârfului, cu norii în urma noastră dar și cu un pic de soare. După Șureanu, nu mai este nimic de urcat. Am urmat traseul, care continuă pe golul alpin și care este marcat decent, cu stâlpi de lemn (mă întreb cât or să reziste), am ocolit prin stânga vârful Negru (traseul original pe harta din Munții Noștrii o ia prin dreapta). Pe partea cealaltă a Vf. Negru ne-am întâlnit în 15 minute cu două jeepuri, primul cu o familie care o ieșit la cules afine, și al doilea cu un nene care mergea la Șureanu și care ne-o recomandat o potecă, dar și-a și exprimat îndoiala că vom ajunge la destinație :)
Cu norii în urmă
Marcajul original se pierde aici, este un traseu care o ia spre Vf. Bătrâna în dreapta, și sunt săgeți către Vf. Godeanu, dar sunt mult mai sporadice decât marcajul de până aici. Noi, în criza de timp, am decis sa ieșim de pe traseul marcat și să mergem după busolă, spre vest, spre Sarmizegetusa. Ne-am oprit pe la 5 într-o vale de am mâncat ceva, și după aia cu greu ne-am ridicat și am continuat, tot pe busolă. Harta pe care o aveam cu noi era harta din Munții Noștrii, produsă cel mai târziu prin anii 80, și în mod evident nu avea toate drumurile, nici măcar cele forestiere. De la ieșirea din golul alpin am identificat niște văi de pe hartă, am ales una din ele, și am coborât în ea în speranța (justificată până la urmă) că vom găsi și un drum jos. Coborârea a fost o provocare pentru genunghii noștri, eu nu înțeleg cum urcă un TAF pe acolo, dar într-un târziu, pe la 7:30, am ajuns jos în drum.
Coborâre din golul alpin
De aici, noi speram că în câțiva kilometri ajungem la Sarmizegetusa Regia, și, de acolo, mai facem cei 5 km până la Grădiștea de Munte unde sunăm după cineva să vină să ne ia. Am continuat pe drum în jos cam 2h, se făcuse deja întuneric tare și noi nu găsisem nici Sarmizegetusa, nici altceva. Pe la 10 fără un sfert am ajuns la o microhidrocentrală, unde paznicul de noapte ne-a zis că Sarmizegetusa era la 200 de m mai sus, pe dreapta, pe alt drum decât cel pe care am venit noi, dar și că Grădiștea de Munte e la 8km mai la vale.
Obosiți și un pic dezamăgiți că n-am apucat să vedem Sarmizegetusa (acum era deja prea întuneric să mai urcăm), am pornit încet-încet spre Grădiștea. La ora 11 am cedat, nu găsisem nici urmă de sat, și eram efectiv epuizați, am pus cortul și ne-am culcat. În mod evident, a doua zi am aflat de la văcar că de fapt am pus cortu chiar în Grădiștea, și, la fel de evident, 100 de metri mai jos pe drum după două curbe era și partea centrală a satului (adica 5 case și o pensiune :).
Deja cu o zi peste program, am plecat pe la 10 mai departe, spre Costești și spre civilizație. Nici n-am ieșit bine din Grădiștea că ne-a și luat un nene cu un camion de lemne, și ne-o și dus până la Popasul Dacilor în Costești, la asfalt, semnal, ciocolată și mâncare. Fiecare dintre noi și-a luat de ce avea nevoie (bine, ciocolată a luat toată lumea :P) : Emi - cafea și țigări, Gabi - Cola și eu - slană :).
De aici am luat autobuzul până la Orăștie, am mai făcut un mic hike în Orăștie de la Autogară până la Gară (și trebuie să spun că ăștia din Orăștie, pe lângă că și-or ascuns gara în fundu orașului, au și niște berze de plastic cocoțate pe un stalp - why?), și de acolo am găsit instant un tren către casă.
UberEpicGreatness - până aici îmi imaginez că e clar.
Win - pentru că am făcut un vârf peste 2000, pentru că am făcut 70 de km prin niște locuri spectaculoase în 2 zile, pentru că am văzut Iezerele Cindrelului, Iezerul Șureanu, Lacul Oașa și o grămadă de gol alpin
Fail - pentru că nu am ajuns să vedem Sarmizegetusa. Ne întoarcem
Hike - this should be self explanatory.
Pozele mele sunt aici, și sunt poze și de la Gabi.
The END.
Gabi, ziua 3
La Costești
Berze FAIL la Orăștie
Cetatea Meteșului 2009
Din 20 august am fost plecat în deplasare în Cetatea Meteșului, ca membru al Consiliului Cetății. Cetatea a fost forma de organizare a campului nostru de vară (nu exista nici o cetate acolo la Meteș, și, mai mult, campul nostru a fost la Lunca Meteșului, care este la kilometri buni de Meteș :P). Timp de 12 zile am construit, am avut activități, am inventat, ne-am simțit bine în familia noastră cercetășească.
Primele trei zile am construit, încă doua am fost în hike, înca două am lucrat pe diferite tehnici cercetășești, am avut o zi cu părinții, am avut Farfurii Deschise, am avut un Turnir, am a am avut o zi de lucru pentru comunitate / mediu în care am strâns gunoaiele de pe valea Ampoiței din zona campului, și ne-am petrecut în mai multe ocazii.
La Seara Farfuriilor Deschise (deși mai redusă cantitativ și calitativ ca anul trecut, când m-am dus în 4 labe la somn), am mâncat salată de ton, budincă, pui cu susan... mda, și anu ăsta m-am dus în 4 labe la somn :)). Eu am fost în hike cu explo din patrula Grohotiș, am fost pe Platoul Ciumerna, la peștera Bisericuța, la peștera Curu Calului ( :P ), la Iezerul Ighel, și după aia înapoi spre camp, cu somn sub stele undeva deasupra Iezerului.
Am făcut cu exploratorii Cartare și Focuri, am avut un treasure hunting făcut de Pătrat și de Cristinuța, și pe o parte am reușit să-i ducem și la o peșteră mai ascunsă de aproape de camp (scary moments, intrarea în peșteră e foarte strâmtă, eu nu, și mai îs și claustrofob :P). Teme or făcut și ei o tură de treasure hunting, dar au avut și prim ajutor, și comunicare, și au mai lucrat și pe alte abilități personale.
La Turnir am avut o grămadă de probe, dar și premii. Am avut Traseu de Viteză, câștigat de Marius Bocan și de Ioana Popa (popi), am avut Scos de mere din ceaun (ceea ce e mai greu decât pare), sărit în saci, aruncatul bocancului, cafteală cu saci de frunze, târât viteză prin tunel, turnir (călare pe cal, cu sulița la țintă) - vezi pozele . :))
Seniorii au făcut în plus și cățărare, când s-or prins gașcă și or avut echipament :). Și explo, și teme au avut trasee de orientare de noapte prin pădure.
Am făcut și un waterslide, dintr-un linoleu de 10m, întins la vale, dat cu săpun, și cu apă pe el (din nou, check pics, a fost extrem de entertaining pentru mine :) ), însă una din cele mai mari realizări din punct de vedere al proiectelor în camp, pentru mine, a fost o pompă de apă acționată de o roată de apă. Proiectul a fost al lui Gopo, Nicu, Pătrat, Vlăduț și al meu, realizarea a fost a mai multor participanți :). Roata a ieșit un pic strâmbă din cauza lemnelor nu tocmai drepte, dar a funcționat și mai putea funcționa și mai departe, daca nu trebuia să recuperăm jgheabul din care am făcut canalizarea râului. Mai tricky a fost cu pompa, până am găsit piese și am reușit să le cumpărăm, până am reușit să inventăm o garnitură la piston (cu superlipiciu lu Gopo), și, mai ales până am reușit să instalăm sistemul bielă-manivelă făcut din ochi :). Oricum, sistemul a funcționat foarte ok și a asigurat apă pentru dușurile din camp până în penultima zi, când a cedat.
Atât explo cât și seniorii au avut tentative la cuptoare de pizza, dar nici una nu a fost încununată cu succes :) În schimb, am avut mese acoperite în fiecare subcamp, și temerarii și-au făcut chiar și un turn în care au și dormit într-o seara :). La inițiativa lui Gopo am făcut și sculptură în BCA, care a fost un atelier foarte OK, și a rezultat în mai multe sculpturi beton (menționez aici, cu modestie, și porcul meu :)) ).
Am prins doua weekend-uri în camp, și în amândouă ne-am bucurat să-i avem în camp pe seniori mai puțini implicați în viața centrului local, care au reușit să urce în Cetatea Meteșului și cu care am reușit să petrecem câteva seri foate mișto la foc. Și dacă tot zic de invitați, am avut mai multi invitați, pe Adi, Cubu și Bogdan de la Timișoara, pe Simina și pe Miha de la București.
Ovidiu s-a ocupat și am apărut și în ziar, în Adevărul de Seară de Alba, chiar pe prima pagină, cu o poză de la Andra.
Ar fi foarte multe chestii de spus despre camp, 12 zile e timp lung și se întâmplă multe. Mi-am propus pentru la anu' să îmi țin așa un mic jurnal de camp, să nu uit chestiile :). Pentru mine a fost o experiență utilă, mi-am facut câțiva prieteni noi, am avut și momente mai bune. și momente mai puțin bune, dar per total a fost o aventură interesantă și plăcută.
Sunt pe net poze de la mai mulți dintre pozaci, nu într-o anumită ordine:
Fost-am în Padiș
Ieri seară m-am întors din Padiș, unde am fost, după cum scriam acum câteva zile, să dau o mână de ajutor la pregătirea campului Scoutland 2009. Am plecat la 5:30 AM din Alba, cu Rareș, și am ajuns în Padiș, la Glăvoi mai exact, pe la ora 12. Era ceva popor acolo, mai mulți decât speram să fie, dar cu mult mai puțini decât ar fi putut fi folosiți :)
În prima zi am săpat. Și am săpat. Și am săpat. Am săpat 4 oameni la o groapă de 5m x 60 de cm x 50 de cm. Le-am spus că dacă cei (maxim) 150 de participanți în camp reușesc să umple buda aia înainte de finalul campului, mă întorc și sap eu înca una singur :) (parcă văd că în doua zile tre să mă întorc la ei să mai sap :P). Joi a fost și singura seară în care am stat la foc și am cântat.
Vineri am primit trezirea la 10, să mergem după lemne. Luați direct din sacu de dormit și puși în mașină, nu ne-am prea prins noi ce se întâmplă când păduraru ne-a oprit la un loc unde drumul fusese luat de apă cu câteva luni înainte. Numa după ce a apărut tractoru cu niște lemnoace care nu aveau legătură cu ce aveam noi nevoie am început să ne prindem că trebuia reparat drumu :) Așa că, după ce am fost gropari o zi, am lucrat și la "drumuri și poduri" câteva ore.
Am primit lemne de la pădurar, am mai făcut rost de o tură de lemne din pădure, le-am transportat și pe alea în camp. Apoi, am construit catargul, suspendat în 3 puncte, și ne-am chinuit până a venit seara să-l ridicăm și să-l ancorăm pe poziție. Având în vedere că timpul era scurt și mâna de lucru puțină, am decis să lucrăm, la lumina unui reflector alimentat de generator și noaptea. Dacă la căderea serii aveam doar groapa săpată cu o zi înainte, pe la ora 2:30 AM aveam o structură solidă pentru budă.
Sâmbătă dimineața am terminat structura de rezistență pentru budă, placajele pe care se stă, și fetele au montat foliile de jur împrejur și ușile. Sâmbătă a mai fost nevoie de o tură de lemne de construcții, așa că am mai umplut odata mașina lui Alex cu lemne. Cât a mai fost lumină am lucrat la turnul de apă, și la frigiderul pentru mâncare (o groapă de 1 x 1 x 1 e mult mai greu de obținut decât s-ar părea :P). Seara, ne-am dat seama că turnul de apă este prea jos, așa că Iulian a sugerat să clădim un trepied peste structura existentă, care să fie bătut în piroane sus.
Cu lumină generator-powered am construit și structura de rezistență pentru cele 6 dușuri, și apoi am încercat, împreună cu băieții de la MASH, să punem sus trepiedul pe turnul cu apă. După jumătate de oră de planuri, și altă jumătate de oră de tentative eșuate, am renunțat. Duminică dimineața când m-am trezit, Iulian pusese deja trepiedul sus, după ce-l scurtase totuși în prealabil. Duminică începând cu ora 10, au început să vină deja copii. Ai noștri au ajuns undeva pe la ora 3, pe o ploaie de-aia a la Padiș.
Seara a fost deschiderea oficială a campului, cu poveste și ridicarea steagurilor, și a ieșit foarte OK. Luni, adică ieri, noi ne-am luat la revedere, și ne-am îndreptat spre Arieșeni, de unde tatăl Nicilor ne-a adus acasă pentru că autobuzul de Arieșeni funcționează cum vrea el.
Le urez succes temerarilor noștri, dar și liderilor din echipa de organizare a ScoutLand 2009, și aștept cu nerăbdare poze după sosirea acasă :).
Plec în Padiș
Peste 3 ore (more or less) plec în Padiș, mai exact la Glăvoi, împreună cu Nico și cu Nicu. Mergem să dăm o mână de ajutor în pregătirea campului național de temerari (pe numele lui, Scoutland), unde o sa avem și noi o patrulă care să ne reprezinte. Campul începe Duminică, pe 9, dar noi mergem de mâine să încercăm să sprijinim construcții de tot felul (dușuri, catarg and so on).
Revin Duminică sau Luni cu detalii și cu poze :P Se pare că vom avea semnal, chiar dacă numa așa la jumate putere.
Pentru prietenii care urmează să poposească prin Glăvoi sau prin împrejurimi în următoarele câteva zile, don't be shy, and come and say hi :P. Pentru liderii din Alba care s-au hotărât târziu că vor să vină și ei până acolo, autobuzul de Arieșeni pleacă la ora 7:00 din Autogara Alba, costă 16 lei și vă lasă în centru în Arieșeni. De acolo, urmați traseul marcat până în Glăvoi :P
La plimbare cu Bogdănel
Vineri seara, după întâlnirea cu eXploratorii și cu seniorii, Bogdan a propus să mergem la Râmeț, pe același traseu pe care am fost cu exploratorii acum o lună, și eu am fost de acord să merg cu el, eu cunoscând traseul.
Având în vedere ca am fost numai doi, ne-am deplasat mult mai repede, și am putut să ne oprim să admirăm cheile la Râmeț (apa era mică și foarte foarte curată), și să facem poze. Am mers mult mai bine decât acum o lună și am avut parte și de vreme bună, până când am ajuns la Hudă. De aici, ne-o plouat de vreo 5 ori pe cei 6 km până la Sălciua. Foarte trist :)
Preț: 6 (până la Râmeț) + 8.5 (Sălciua de Jos - Turda) + 2.5 (Turda - Câmpia Turzii) + 9.5 (Câmpia Turzii - Teiuș) + mix de smochine and stuff (Teiuș - Alba Iulia :P)
Timp: 6h 30 (Mănăstirea Râmeț - Primăria Sălciua de Jos) - 12h 30 (cu tot cu deplasări și așteptări prin gări / stații de autobuz)
Poze: aici (unele dintre ele îmi par mie chiar foarte reușite, dar e cum zice mama, ca nu fotograful o fost de calitate, ci natura :P)
Distanță: aproximativ 21 de km (viteză medie - 3.2 km/h)
Super-tură – postponed ’till further notice
De câteva săptămâni tot îmi doresc să fac o ieșire, să trec de la Șureanu la Sarmizegetusa. Am tot plănuit, au tot intervenit chestii, am tot schimbat.
Ca să trecem peste costul incredibil al transportului până la Oașa, planul inițial de Șureanu la Sarmizegetusa s-a lungit într-un plan Cindrel - Șureanu - Sarmizegetusa, cu urcare prin Păltiniș. Pentru că în varianta nouă, o mare parte din transport se poate face cu personalul, prețul estimat inițal a scăzut cu 50%.
În sfârșit, marți am plecat spre Sibiu, într-o formație de 15 cercetași, cu Bogdănel care ni s-a alăturat acolo. Am stat o oră în Sibiu, am dat o tura prin centru, apoi ne-am înghesuit într-un autobuz deja plin până la Păltiniș. De aici, drum de piatră cât cuprinde.
Din păcate, la un moment dat, după ore bune de urcare, unui membru al grupului i s-a făcut rău puternic, și a trebuit să renunț la urcare și să ne întoarcem înapoi. Ceilalți au continuat, către Cindrel, și au înnoptat după el, la buza pădurii, înspre lacul Oașa. Noi am înoptat la refugiul Cînaia, la 1775m, și ne-am întors a doua zi, cu greu, către Păltiniș, de unde ne-am întors acasă.
Dificultatea traseului și căldura puternică (dar și lenea, cred eu), i-a oprit și pe ceilalți, care de la Oașa s-au întors către casă în a doua zi, și au ajuns chiar mai repede decât noi. Traseul ăsta fuge de mine, și se pare că nicium nu reușesc să-l abordez cum trebuie. Acum intrăm în pregătirile pentru Campul Centrului Local, și nu o să mai fie rost, dar poate la toamnă, după ce se rezolvă una alta pe la facultate, mai încercăm odată.
O oră în altă țară - centrul Sibiului
Teo, cu Dora, Tudor și valea de la Păltiniș în fundal
La întors
Remake: Râmeț – Huda lui Papară
Acum 4 ani, înainte de EuroJam, am făcut o ieșire cu un grup restrâns de cercetași, și, deși nu mai știu exact ce ne-am propus atunci, am mers prin Cheile Râmețului, pe la Brădești, Huda lui Papară și am ajuns la civilizație la Sălciua de Jos.
Duminică, am reluat traseul, tot așa, în gașcă mică, cu o parte din exploratorii de azi ai centrului local, și cu Andra și Simo, care sunt în training pentru a deveni lideri. Planul nostru a fost pentru o ieșire de o zi, și urma să luam decizia de a merge până la Huda lui Papară sau să ne întoarcem tot la Râmeț la capătul cheilor.
Am plecat de dimineață, la 7 și 20, din autogara din Alba Iulia, și am ajuns la mănăstirea Râmeț pe la 8. Am făcut un timp bun până la gura cheilor, am mâncat scurt acolo și am început traversarea. Apa a fost ok, nu era prea mare. Pe primele secțiuni, unde era înainte cablu, anul asta au fost puse niște trepte de oțel, mult mai ok, mai ales pentru grupuri. Primele secțiuni mai dificile le-am trecut fără nici un fel de emoție.
Partea interesantă din cheile astea începe când stâncile se apropie foarte tare, mai este un cablu vechi, dar care nu e chiar la îndemână, și apa, înghesuită pe lățime de stânci, crește în adâncime. Dori a vrut să fie primul, și a verificat adâncimea apei pe mijlocul văii. Concluzia: Râul 1 - Dori 0. Trebuie să spun că Dorian era cel mai înalt membru al expediției :P. Am găsit o cale mai sigură, și am ajuns și la cablul vechi, am trecut ușor ușor toți 9 pe partea cealaltă, și de acolo, mai prin apă, mai pe cabluri, unde erau, până în capătul cheilor. Prin chei, am fost mai atlet decât pantalonii mei scurți, și i-am crăpat, și apoi s-au rupt de tot, de zici că mă atacase ursul - în mai multe ocazii.
Satul Cheia, din capătul cheilor, cu toate că e "părăsit", s-a schimbat un picuț din ce-mi amintesc eu acum 4 ani, dar masa e încă acolo, deci am mâncat :). A da, și a venit un cal la noi și înafara de Loți toți ne-am morcovit :P. Toată lumea a votat pentru continuarea traseului către Huda lui Papară. Informațiile mele, de acum 4 ani, erau că este un autobuz de ora 8 seara ce trece spre Turda prin Sălciua, așa că obiectivul nostru ca timp a devenit ora 8.
Înafară de un pic de deal, drumul spre Brădești e chiar mișto, o parte prin pădure, o parte pe-afară, pe lânga case de-astea rupte de lume. La Brădești (unde am dormit data trecută) am ajuns pe la ora 3. Drumul e foarte bun, se poate merge cu mașina pe el, până deasupra la Huda lui Papară. Eu nu-mi amintesc să fi fost drumu așa de bun când am fost noi pe acolo. Anyways, la troița din vârful dealului vremea a început să se închidă, și am coborât cât am putut de repede. O plouat puțin, dar nimic grav - nu ca sâmbătă pe Mureș. Am dat o tură și până la gura Hudei, din păcate nu s-a mai amenajat nimic pentru intrare și nu era tocmai vreme de intrat (iar) în apă, așa ca am plecat ușurel spre Sălciua.
Am ajuns în obiectiv la Sălciua, la 7 și 20, la fix 12 ore după plecarea din Alba. Din păcate, am aflat la prima cârciumă, ultimul autobuz de Turda plecase la 3 și ceva. Am luat o înghețată, și am aflat că fata de la crâșmă e colegă de clasa cu Dori, așa că am rugat-o să ne sprijine în a găsi o soluție. Așa am ajuns la viceprimarul din Sălciua, care e responsabil de microbuzul de transport elevi. Ne-a zis că nu poate să ne ducă cu ăla, dar că există un domn cu firmă de construcții și poate au ăia un microbuz. Nah, fata de la barul omului cu firma de construcții îl sună pe șef, după aia pe șofer, șoferu vine, îl sună pe șef și ne zice (e drept, contrariat de discuția cu șeful lui) că vrea 2 milioane până-n Turda (45 de km x 2). Evident, nimeni nu a vrut să plătească atat, so am trecut la ultima soluție: autostopul :)
Am reușit să plecăm cu toții, în 3 ture (fiecare adult cu câte-o tură), chiar înainte de o ploaie de-aia zdravănă, și ne-am reîntrunit la Turda. Aici, după un pic de discuție, am hotărât să luam un autobuz de Alba Iulia direct, și la 12 am fost acasă, după o zi luuuuungă.
Mi-a căzut foarte bine ieșirea asta, mi-am mai întins și eu picioarele, am văzut locuri de care mi-era dor și am reușit să povestesc mai multe cu unii din exploratori :).
Iarași am fost singurul care a cărat aparatul foto, și am pus pozele pe picasa, aici. Pentru comparație și pentru nostalgici, aici, pozele de acum 4 ani :)